Marca proprie deține jumătate din piața de murături din retail
Alte produse alimentare | Revista Piața | 08/11/2018 11:42

Deși achiziția din comerțul organizat este pe un trend crescător, cea mai mare parte a consumului este concentrată pe murăturile preparate în casă
Vânzările de murături monitorizate de RetailZoom în lanțurile internaționale de comerț indică o creștere de 13,3% ca valoare și 8,6% ca volum în perioada august 2017 – iulie 2018, față de anterioarele 12 luni. Românii apreciază îndeosebi castraveții și gogoșarii în oțet, însă dinamica cea mai bună, atât cantitativ cât și valoric, au înregistrat-o segmentele varză murată și ardei.
În IKA, legumele conservate în oțet sau saramură constituie o categorie dominată puternic de marca proprie - 45% ca valoare și 55% ca volum -, lucru confirmat la vizita efectuată în câteva magazine ale marilor retaileri.
În aceeași ordine de idei, Georgiana Mutu, Brand Manager la Fabrica de Conserve Râureni, face următorul comentariu: „În sectorul alimentar cred că există cel mai mult loc pentru creştere, mai ales în zona produselor naturale, fără conservanţi. Punctele nevralgice, pentru firmele româneşti, sunt materia primă şi concurența mărcilor proprii, de retailer. Pentru un brand puternic, ca Râureni, şi având în vedere raportul preţ/calitate, mărcile proprii nu constituie o ameninţare critică, poate doar în măsura în care trebuie să «deturnăm» în acest scop o parte a capacităţii noastre de producţie.”
Sezonul murăturilor începe cu o cheltuială de 261 de lei
Datele din panelul de gospodării al GfK arată că 95% din murăturile consumate de români în prima parte a acestui an au fost făcute în casă, 3% au fost mărci naționale, iar 2% mărci proprii.
Alte studii pe consumator relevă că cele mai importante criterii pe care le iau în considerare consumatorii atunci când cumpără murături din comerț sunt conținutul de conservanți/coloranți și experiența anterioară pe care au avut-o cu produsul, iar motivele principale de achiziție sunt epuizarea celor preparate în casă și oferta diversificată și atractivă din magazine.
„Pentru o vreme, ne-am luptat cu neîncrederea în produsele industriale, comparate cu cele făcute în casă, dar deja cred că am depăşit pragul critic, prin calitatea produselor Râureni, care sunt greu, dacă nu imposibil de deosebit, la degustare, de cele făcute în casă. Din ce în ce mai mulţi oameni adoptă stilul de viaţă modern, mai puţin bazat pe producţia în gospodăria proprie şi, de ce să n-o spunem, mai puţin îngrădit de prejudecăţi. De asemenea, suntem încântaţi când vedem că, din ce în ce mai mult, românii preferă branduri româneşti”, relatează Georgiana Mutu, adăugând faptul că, în ceea ce privește compania pe care o reprezintă este de așteptat o creştere double digit pentru anul 2018, peste media de creştere a pieţei, ca urmare a investiţiilor şi consolidării brandului Râureni. În rețeaua proprie de supermarketuri - Annabella -, Râureni are alocat în fiecare magazin o zonă specială, amenajată la standarde occidentale. În plus, are parteneriate solide cu restul retailerilor, precum și o echipă de merchandising care are grijă în permanenţă ca share of shelf şi poziţionarea la raft să reflecte poziţia de lider a mărcii.
Ce am văzut în magazine
Și în categoria murături asistăm la modificări în sortimentație și comunicare, pentru că generațiile de consumatori se schimbă. Așadar, creșterea vine și din extinderea portofoliilor furnizorilor. După cum menționam, există o presiune a retailerilor, care au o poziție dominantă în raport cu producătorii locali. Pe de altă parte, nici concurența importurilor, în special din Ungaria, Republica Moldova, Polonia și Turcia nu este de neglijat.
Ca nivel al prețurilor, de la brand la brand, cele mai accesibile produse sunt castraveții în oțet, iar cele mai scumpe gogoșarii umpluți, ardeii copți și murăturile asortate.
Produse nou lansate
Fabrica de Conserve Râureni a lansat mai multe produse noi, cum ar fi ardei capia în oțet, castraveți picanți și castraveți ardelenești.
Darinne a listat în acest sezon un articol nou, castraveți în saramură, deocamdată disponibil doar în borcan de 720ml.
Citește și
Valentin Gros | 14/10/2026 14:00
Cum se schimbă conservele de legume sub efectul trendurilor culinare
Dacă privim piața conservelor de legume pe termen lung, evoluția sa este marcată de un paradox evident. În perioada octombrie 2021 – septembrie 2022,...
Alte produse alimentareValentin Gros | 16/09/2026 11:24
Cele 1.504 sosuri ale românilor. Mâncăm mai puțin, dar mai gustos
Deși nu vor renunța niciodată la micii cu muștar, românii, tot mai obișnuiți cu călătoriile și mai informați în legătură cu tendințele mondiale, manif...
Alte produse alimentareValentin Gros și Cristi Bădescu | 12/06/2026 11:44
Cum a rămas oțetul stabil și ca preț, și ca vânzări
Pare una dintre cele mai simple categorii de produse alimentare, atât din cauza produselor în sine, cât și a tiparului de consum, extrem de sezonier:...
Alte produse alimentareValentin Gros și Cristi Bădescu | 14/05/2026 12:12
Exploratorii culinari transformă piața alimentelor instant
Timpul este o resursă tot mai prețioasă pentru omul modern și orice resursă prețioasă trebuie economisită. Acest deziderat impulsionează industria de...
Alte produse alimentare



