Biscuiți: ritmul de înlocuire a produselor este extrem de alert
Cafea si dulciuri | Revista Piața | 09/08/2018 12:47

Românii apreciază produsele premium, rețetele inovatoare și edițiile limitate
Piaţa de biscuiţi din România este competitivă, dinamică, aglomerată şi foarte fragmentată, cu peste 300 de producători și peste 400 de mărci. Această caracteristică vine cu beneficii, dar şi cu puncte sensibile - pentru că, cel puțin în calitate de producător, trebuie să găseşti în permanenţă modalităţi noi de a anticipa şi satisface aşteptările mereu în schimbare ale consumatorilor.
Furnizorii – jucători noi sau vechi - aduc constant noutăți în categorie, astfel că durata de viață a produselor s-a scurtat considerabil – excepție făcând biscuiții simpli, care dețin peste 40% din piață și care se adresează celor cu venituri mici. Posibilitatea de a inova, de a crea o multitudine de combinații, apare îndeosebi pe segmentele sandwich și biscuiți cu topping-uri. În urma câtorva vizite efectuate în magazine la anumite intervale de timp pe parcursul unui an, constatăm că sunt sku-uri care apar, mai ales în preajma anumitor sărbători - Sf Valentin, 1/8 Martie, Crăciun -, și dispar aproape pe neobservate, majoritatea fiind importuri sporadice. Potrivit monitorizărilor Vector Marktforschung, numai în ultimele trei luni au apărut la raft 110 produse noi, iar în ultima lună, 40. În această avalanșă de noutăți, este foarte greu să fidelizezi consumatorul, pentru că produsul preferat devine tot mai greu de depistat la raft.
Trendul de premiumizare continuă
De la o piață anostă până în 2009, biscuiții s-au transformat într-o categorie cu potențial de inovare foarte generos. Mondelez România și-a asumat rolul de inovator, reinventând, începând cu anul 2010, piața locală de biscuiți, prin crearea în categorie a segmentului premium, cu sortimente diverse şi sofisticate, prin brandurile Oreo, TUC, belVita și Milka. De atunci, segmentul premium se întărește continuu, în timp ce mainstream este tot mai afectat.
Asistăm în prezent la extensii bazate pe notorietatea unui brand din altă categorie, cum ar fi ciocolata – Milka, Rom -, la combinații inedite de topping-uri, la inovații de ambalare, la o mare diversitate de gramaje, la importuri premium cu valoare adăugată. Și pe segmentul biscuiților vrac există produse premium, pentru că și aici regăsim un consumator pretențios, care vrea să experimenteze. Trendul de premiumizare a fost urmat și de unele mărci proprii, cum ar fi Delhaize (Mega Image).
Biscuiții sărați, o piață mult mai restrânsă
Produsele dietetice s-au mutat pe raft specializat
Un alt trend observat în piață este cel ce ține de un stil de viață sănătos: conținut redus de grăsimi saturate, zahăr și sare, adaosuri de cereale integrale, semințe, biscuiți fără zahăr sau cu îndulcitori naturali, biscuiți dietetici, bio, fără gluten. Aceste produse nu mai reprezintă de mult o nișă, ele ocupând rafturi dedicate, bine semnalizate în retailul modern.
Peste 100 de sku-uri noi în categoria biscuiți
În ultimele 3 luni au apărut peste 100 de sku-uri în categoria biscuiți dulci. În cele ce urmează, vă prezentăm noutățile pe care le-au bifat cei mai importanți producători.
TerraBisco a lansat biscuiţii sărați 4x4 - Biscuiţi de teren, în două sortimente, Wild Mix 54g și Urban Mix 54g, care conțin un mix de 4 semințe și 4 cereale.
RoStar a adăugat pe segmentul Petit Beurre în gama Biscuitul Delicios noi variante, la 180g: cu cremă de cocos, cu cremă de fructe de pădure și biscuiții cu cremă de lapte.
Citește și
Valentin Gros și Cristi Bădescu | 12/06/2026 12:14
Croasantul a devenit miliardar
Coincidență sau nu (mai degrabă, nu), intrarea brandului Milka pe piața croasantelor a dus piața snackurilor dulci în „era croasantelor”. Mai ales că,...
Cafea si dulciuriValentin Gros și Cristi Bădescu | 11/03/2026 11:19
Napolitanele, pe contrasens: consumul crește susținut în ciuda recesiunii
Există 460 de feluri de napolitane în oferta la zi a lanțurilor de retail modern, cel puțin așa arată «recensământul» realizat de RetailZoom, iar preț...
Cafea si dulciuriRevista Piața | 14/07/2025 08:58
Paradoxul ciocolatei: cu cât e mai scumpă, cu atât mâncăm mai multă
Românii consumă mult mai multă ciocolată decât la începutul mileniului, dar şi mult mai puţin decât alţi europeni. Ultimii ani indică un consum per ca...
Cafea si dulciuriRevista Piața | 12/06/2025 16:26
Cafeaua, o piaţă cu creştere necondiţionată
Cafeaua nu mai este doar băutura care ne trezește dimineața din somn, ci un produs de reprezentare, consumat în aproape toate gospodăriile, care ne of...
Cafea si dulciuri



